Equinor, cel mai mare furnizor de gaze al Europei, care a preluat această poziție de la Gazprom în urma sancțiunilor impuse de statele europene gigantului rus, se așteaptă ca prețurile gazelor să rămână între 30 și 40 de euro pe MWh pe termen lung.
Grupul austriac OMV, compania-mamă a celui mai mare producător de hidrocarburi din România, OMV Petrom, concesionar (alături de Romgaz) și operator al perimetrului offshore Neptun Deep, în care se află cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Marea Neagră românească, a încheiat un acord pe termen lung de achiziție de gaze naturale lichefiate (LNG) cu Cheniere Energy, cel mai mare producător și exportator de profil din Statele Unite.
OMV Petrom, cea mai mare companie energetică din sud-estul Europei, a efectuat prima sa livrare de gaze naturale lichefiate (GNL) către Damen Shipyards Mangalia, cel mai mare șantier maritim din regiune, produsul fiind utilizat pentru alimentarea unei nave cu motoare care utilizează GNL, prima de acest tip construită în România, la Șantierul Naval Damen din Mangalia, se arată într-un comunicat al companiei.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a pus în dezbatere publică un proiect de Ordin de aprobare a unei Norme tehnice pentru proiectarea, execuția și exploatarea sistemelor de stocare și regazeificare GNL (gaze naturale lichefiate) pentru alimentarea cu gaze naturale a clienților casnici și industriali, proiect având la bază o propunere în acest sens a OMV Petrom, singura companie deținătoare de licență de furnizare GNL din România.
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a obținut licența pentru comercializarea de gaze naturale lichefiate, diversificându-și astfel activitățile pe piața de comercializare a gazelor și a produselor conexe, a transmis oficial compania Bursei de Valori București, confirmând informația publicată în premieră de Profit.ro săptămâna trecută.
OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, totodată deținător al rafinăriei Brazi, al centralei electrice pe gaze omonime și al unei rețele naționale de 560 de benzinării, a devenit oficial primul furnizor de gaze naturale lichefiate (GNL sau LNG, varianta în engleză, de la Liquefied Natural Gas) din România, primind licență de furnizare din partea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Manfred Leitner, membru al board-ului OMV responsabil cu operațiunile downstream, susține că gazele rusești, provenite de la gigantul rus de stat Gazprom, cu care OMV are o relație tradițională, veche de peste 50 de ani, sunt cea mai de încredere sursă de aprovizionare a continentului "pe care ne-o putem imagina" și că, "pentru asigurarea securității alimentării sale cu gaze, Europa are nevoie de o relație stabilă cu Rusia". Anul trecut, autoritățile de la București au luat numeroase măsuri care au descurajat investițiile în explorarea și exploatarea de noi zăcăminte de gaze naturale, cum ar fi Legea offshore, care majorează semnificativ povara fiscală suportată de companiile concesionare din Marea Neagră și le obligă să-și vândă minimum 50% din producție pe bursele din România, măsuri care au făcut ca OMV Petrom și ExxonMobil să amâne luarea deciziei finale de investiție în proiectul Neptun Deep și să ceară prelungirea cu 15 ani a acordului de concesiune semnat cu statul român.
Luna trecută se avea în vedere doar prelungirea perioadei de explorare inițială a perimetrului Neptun Deep, cu încă două faze de extindere opționale suplimentare, fără prelungirea duratei acordului de concesiune ca atare. Asta după ce decizia finală de investiție în proiect a companiilor concesionare, care ar fi trebuit adoptată anul acesta, a fost amânată.
În vara anului trecut, ExxonMobil a fost amendată cu 2 milioane dolari de către Trezoreria de la Washington pentru încălcarea în 2014, în mandatul de CEO al fostului secretar de stat american Rex Tillerson, a sancțiunilor dictate de SUA împotriva Rusiei după anexarea de către Kremlin a peninsulei Crimeea de la Ucraina, prin colaborarea cu o companie rusă al cărei șef este vizat direct și explicit de sancțiunile americane, ca oficial al statului rus care a contribuit la criza ucraineană.